CampaniaDA. Educația la firul ierbii

CampaniaDA. Educația la firul ierbii

Educație la firul ierbii (afiș)În zilele de 12 și 13 octombrie 2019, Asociația Culturală Philmys desfășoară în Calafat, județul Dolj, în parteneriat cu Casa de Cultură Calafat, următorul episod din „CampaniaDa. Educația la firul ierbii” – un proiect cultural-educativ itinerant ce își propune să readucă în atenția elevilor de gimnaziu jocurile offline ca alternativă la timpul liber petrecut predominant în mediul online. Locul de desfășurare va fi Muzeul de Artă Calafat și vor participa elevi ai instituțiilor de învățământ din municipiu (Școala gimnazială ”Gheorghe Brăescu”, Școala gimnazială ”Constantin Gerotă” și Liceul ”Independența”).

„CampaniaDA. Educația la firul ierbii” propune mai multe activități, printre care reprezentarea unui spectacol interactiv neconvențional de teatru îngemănat cu un spectacol de dans și susținerea a 7 tipuri de ateliere de educație non-formală sub forma unui picnic cultural (Improvizație cu elemente specifice artei teatrale; Expresivitate non-verbală prin dans; Comunicare eficientă; Jocuri offline; Orientare și construcție prin gândire asociativă; Ideograme și origami; Jocuri de precizie, îndemânare și perspicacitate).

În perioada octombrie-noiembrie proiectul va fi implementat în școli din 8 localități din țară: Valea Danului, Corbi și Câmpulung în județul Argeș, Slănic, Vălenii de Munte, Teișani și Măneciu în județul Prahova și Calafat în județul Dolj. În plus, atelierele vor fi derulate și în cadrul Secției de Neurologie Pediatrică a Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia din București. Tot în București va avea loc și o proiecție de film documentar pe tema proiectului, urmată de o dezbatere în cadrul Facultății de Geografie a Universității București.

Proiectul „CampaniaDa. Educația la firul ierbii” este cofinanțat de Administrația Fondului Național Cultural (AFCN). La toate activitățile din cadrul proiectului, participarea va fi gratuită.

Notă: Asociația Culturală Philmys activează în domeniul artelor vizuale și performative și desfășoară activități culturale și educative în București și în țară.

Postări asemănătoare