Brâncuși

Brâncuși
”Brâncuși”- Dan Băjenaru
UP, 123/96
Pictorul Dan Băjenaru s-a născut în Piteşti la 11 mai 1900 şi a murit la 25 mai 1988, la Bucureşti. A făcut parte dintr-o familie cu înclinaţii artistice, tatăl său (Ion Băjenaru) fiind un tenor român din perioada de început a operei în România.
Formarea artistică a început-o la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti,sub îndrumarea pictorilor G. D. Mirea şi Costin Petrescu. Din 1927 şi-a continuat studiile la Academia Julian şi Ranson din Paris, iar ca bursier al Ministerului Cultelor şi Artei, a studiat la Şcoala Română de la Fontenay aux Roses. Debutul artistic s-a petrecut la Paris, cu o expoziție personală în 1926. Tot aici, în 1927, a expus la Salonul de Toamnă şi în 1937 la Expoziţia Universală. În ţară a expus cu regularitate din 1929, la Salonul Oficial, iar în perioada 1930-1940 a participat la expoziţiile Tinerimii Artistice şi la cele organizate de Grupul Nostru.
De-a lungul carierei sale artistice, Dan Băjenaru a avut numeroase participări expoziţionale, atât în ţară cât şi în străinătate.
”Brâncuși” se află în Muzeul de Artă Calafat din 1969.

Postări asemănătoare