Centaur și Naiadă

Centaur și Naiadă
”Centaur și Naiadă” – Dragoș Morărescu
G, 70/50
Dragoș Morărescu s-a născut la 6 octombrie 1923 în București.
La vârsta de 20 de ani participă deja la Salonul Oficial de Arte Decorative ce avea loc la Ateneul Român.
Între anii 1944 și 1947 studiază la Academia de Belle-Arte; fiind preocupat de Istoria artei creștine – a urmat cursurile de istoria artei paleo-creștine ținute de Ion D. Ștefănescu la Facultatea de Litere – în același an 1947 absolvă Școala Superioară de Artă Bisericească.
În paralel a urmat și cursurile Facultății de Arhitectură București pe care o absolvă în 1949. Diploma de arhitect o obține, însă, abia în 1954.
A folosit cu ușurință o mare varietate de tehnici: pictură de șevalet, linogravură, desen, pictură murală în tempera și frescă, guașe, litografie, cerapastel, sculptură în foaie de metal.
Principalele teme abordate în lucrările sale au fost:
  • București – aspecte de ieri și de azi
  • Metamorfoza formelor
  • Mitologii autohtone
  • Peisaje și destine românești
  • Personalități ale spiritualității românești
Muzee și colecții faimoase din România, Franța, America, Italia, Japonia, Grecia, Austria, Germania, Spania, Portugalia, Canada, Australia au în expunere permanentă lucrări de Dragoș Morărescu.
Valoarea artistului este unanim recunoscută pe plan național și internațional, dovadă includerea sa în:
  • Ex-Libris-Ėnciclopédie bibliographique de l’art de l’ex-libris contemporain, vol. X, 1990
  • Enciclopedia artiștilor români contemporani, vol. I, Ed. Arc 2000, 1996.
”Centaur și Naiadă” se află în patrimoniul instituției din anul 1973.

Postări asemănătoare