În curtea școlii

În curtea școlii
”În curtea școlii”
UP, 262/130
Alexandru Țipoia (n. 19 septembrie 1914, Micșuneștii Mari, județul Ilfov, – d. 09 iulie 1993, Geneva, Elveția) a fost un pictor român de origine greco-elvețiană.
Alexandru Țipoia studiază pictura la Academia de Belle Arte din București, avându-l ca maestru, printre alți profesori, pe pictorul Camil Ressu. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici de la înființarea acesteia, Țipoia realizează nu numai tablouri, ci și lucrări de artă monumentală și decorativă (mozaic, frescă, tapiserie), restaurează pictura murală din câteva biserici oltenești și frescele din chiliile Mănăstirii Cozia.
Alexandru Țipoia și-a prezentat lucrările în peste 10 expoziții personale în timpul vieții și în alte peste 20 expoziții de grup în țară sau în străinătate – la Roma, Paris, Viena, Stuttgart, Bruges. Opera sa dovedește, potrivit criticului Pavel Șușară, „profesionism fanatic și conștiință artistică insațiabilă, (…) artistul preferând austeritatea, rigoarea morală și prezența publică discretă până la marginea anonimatului”
Contemporan cu Alexandru Ciucurencu (n. 1903), cu Corneliu Baba (n. 1906), cu Ion Țuculescu (n. 1910), Alexandru Țipoia (n. 1914), este, în ordinea vârstei, al patrulea pilon spiritual al artei românești care susține „arhitectura imaginii” secolului XX.
”Atmosfera din picturile lui Al. Țipoia este redusă numai la culoare, umbra și lumina fiind complet excluse. Tonurile au un joc alternat foarte greu, urnit parcă cu trudă, dar tocmai de aceea expresivitatea este mai puternică, mai completă. Această mozaicare expresivă a culorilor, concepută pe plan mare, dă un ritm de mari dimensiuni sensibile. Desenele lui Al. Țipoia sunt elocvente pentru definirea caracterului tehnic al posibilităților sale. Linia utilizată de artist este o linie sumară de expresie locală inserată în suita logică de compoziție.” (Wikipedia)
”În curtea școlii” se află în patrimoniul Muzeului de Artă Calafat din 1969.

Postări asemănătoare